L’ORDRE D’EXECUTION DE DEMANDE DE LA COMMISSION ROGATOIRE
Lilian MACARI Catedra Drept Procesual Penal şi Criminalistică
Rezumat
Adresarea unui stat către altul privitor la asistenţa judiciară într-o cauză penală are ca scop reglarea problemelor de bază ale procesului penal, inclusiv descoperirea rapidă şi completă a infracţiunii, tragerea la răspundere a făptuitorului, asigurarea respectării legii, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată. Adică, urmărirea echităţii sau justiţiei. Ipotetic, în aceasta sunt cointeresate ambele state – atât solicitat, cât şi solicitant. Dar, de fapt, prioritate în această chestiune are statul care efectuează urmărirea penală. El şi singur ar efectua toate acţiunile operative de investigaţii şi de urmărire, dar posibilităţile în acest sens sunt limitate de frontieră, de aceea, exprimându-şi respectul fată de alt stat, el se adresează către autorităţile lui de a efectua acţiunile procesuale necesare în numele său, respectându-se principiul suveranităţii. Partea solicitată va face să se îndeplinească în formele prevăzute de legislaţia sa comisiile rogatorii referitoare la o cauză penală care îi vor fi adresate de către autorităţile judiciare ale părţii solicitante şi care au ca obiect îndeplinirea actelor de urmărire sau comunicarea mijloacelor materiale de probă, dosarelor sau documentelor.