EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE CETĂŢENIE A UNIUNII EUROPENE

Natalia SUCEVEANU Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Cetăţenia europeană a apărut datorită unei serii continue de conjuncturi politice, care au cuprins întregul parcurs istoric al integrării europene, alături de angajamentele instituţionale şi politice de a proteja şi promova dezvoltarea drepturilor europene. Schimburile comerciale libere din perioada anilor 1950 şi 1960 au creat condiţii pentru circulaţia liberă a forţei de muncă. Angajamentul politic a transformat această necesitate pentru o forţă de muncă mobilă în drepturi de mobilitate individuală pentru muncitori. Acest fapt a schimbat contextul politic de atunci şi a creat premisa necesară pentru a extinde scopul şi conţinutul acelor drepturi. Datorită unui angajament politic continuu, acest proces de extindere şi expansiune a drepturilor a rezultat în instituirea unei cetăţenii europene comune. Însă, atât timp cât această cetăţenie supranaţională continuă să se fundamenteze pe o înţelegere politică între statele membre, procesul care a creat această cetăţenie supranaţională, dar şi drepturile pe care aceasta le presupune, nu este unul ireversibil. Cetăţenia UE rămâne a fi condiţionată, în consecinţă, de suportul politic al statelor membre şi al populaţiei acestora. Cuvinte-cheie: cetăţenia Uniunii Europene, Uniunea Europeană, Comisia Europeană, Parlamentul European, state membre, dreptul la libera circulaţie, dreptul de protecţie diplomatică, drepturi politice, dreptul de petiţionare în faţa Parlamentului European, dreptul de a apela la Ombudsmanul European

Publicat

2014-05-02

Număr

Secțiune

Статьи