NOŢIUNEA ŞI SEMNELE SUSTRAGERII: ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE
Sergiu BRÎNZA Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Acest articol este consacrat analizei aspectelor teoretice şi practice ale noţiunii şi semnelor sustragerii. Este formulată definiţia noţiunii de sustragere. În continuare, sunt examinate cele şapte semne constitutive ale noţiunii în cauză: 1) „luarea”; 2) „din posesia altuia”; 3) „a bunurilor mobile”; 4) „ilegală”; 5) „gratuită”; 6) „care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia”; 7) „săvârşită în scop de cupiditate”. Examinarea acestor semne se realizează în cadrul analizei elementelor componenţei generice a infracţiunii de sustragere, componenţă ce formează un sistem integral. Cuvinte-cheie: sustragere, luare, posesie, bunuri mobile, prejudiciu patrimonial efectiv, scop de cupiditate.