INFRACŢIUNI LEGATE DE EXECUTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI EXPLOATAREA FONDULUI DE LOCUINŢE (art.257 şi 258 CP RM): CLARIFICAREA UNOR CONCEPTE

Vitalie STATI Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Studiul de faţă conţine analiza juridico-penală a infracţiunilor prevăzute la art.257 şi 258 CP RM. Printre altele, se argumentează că nici responsabilul tehnic atestat, nici consultantul specializat nu pot avea calitatea de autori ai infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.257 CP RM. Eventual, responsabilul tehnic atestat şi consultantul specializat pot avea calitatea de complici la această infracţiune. De asemenea, se ajunge la concluzia că, în sensul dispoziţiei de la lit.a) alin.(3) art.257 CP RM, gradul de pierdere a capacităţii de muncă nu influenţează asupra calificării faptei. Acesta poate conta numai în planul individualizării pedepsei. Se relevă că, în contextul infracţiunii specificate la art.258 CP RM, înrăutăţirea condiţiilor locative ale altor proprietari sau locatari (altor decât făptuitorul) se concretizează în faptul că indicii de siguranţă în exploatare a locuinţei, de igienă şi sănătate a oamenilor, de izolaţie termică sau hidrofugă, de protecţie împotriva zgomotului etc. nu corespund normativelor admisibile. Cuvinte-cheie: construcţii, calitate, proiectare, verificare, exploatare, reparaţie, modificare, locuinţă, condiţii locative.

Publicat

2014-12-02

Număr

Secțiune

Статьи