DESPRE APLICAREA FORŢEI FIZICE, MIJLOACELOR SPECIALE ŞI ARMEI DE FOC DE CĂTRE COLABORATORII INSTITUŢIILOR PENITENCIARE

Vladislav MANEA Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Scopul propus în acest articol rezidă în a: identifica baza normativă privind aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi armei de foc de către colaboratorii instituţiilor penitenciare; analiza legislaţia execuţional penală în domeniu, precum şi în a examina unele cazuri din practica urmăriii penale şi a celei judiciare în materia aplicării abuzive a forţei fizice şi a mijloacelor speciale de către colaboratorii sistemului penitenciar. Conţinutul acestui articol are un caracter universal, dat fiind că cuprinde nu doar analiza unor acte legislative, a speţelor din practica urmăririi penale şi a instanţelor judecătoreşti, dar şi unele concluzii apte să fie implementate în doctrina execuţional-penală. Cuvinte-cheie: sistem penitenciar, forţă fizică, mijloace speciale, armă de foc, comportament abuziv, măsuri de constrângere, extremă necesitate, stare de pericol.

Publicat

2015-05-02

Număr

Secțiune

Статьи