DESPRE CLARIFICAREA UNOR ASPECTE CONTRADICTORII ÎN PROCESUL DE CALIFICARE A INFRACŢIUNILOR DE RĂZBOI ÎMPOTRIVA PERSOANELOR PREVĂZUTE LA alin.(2) art.137 CP RM
Vladislav MANEA, Vasile LEORDA Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Scopul respectivului articol constă în expunerea unui concept ştiinţific explicit al infracţiunilor de război împotriva persoanelor sub formă de: efectuare a experienţelor de orice fel, prelevare de ţesuturi sau organe în scopul transplantului şi supunerea la metode de tratament nerecunoscute medical asupra persoanelor protejate de dreptul internaţional umanitar. În vederea realizării scopului: a fost cercetată literatura autohtonă şi de peste hotare (preponderent în limba engleză), legislaţia naţională şi actele normative internaţionale în perimetrul ştiinţific respectiv; examinării sunt supuse experimentele pe prizonieri în lagărele de concentrare de pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial; sunt identificate condiţiile juridice obligatorii pentru efectuarea transplantului, condiţiile juridice pentru efectuarea experienţelor/cercetărilor pe oameni – în ambele cazuri prin prisma actelor internaţionale; este explicată natura juridico-penală a infracţiunilor prevăzute în alin.(2) art.137 CP RM; sunt identificate unele lacune în legea penală naţională, fiind propuse modificări de lege lata şi de lege ferenda. Cuvinte-cheie: sănătate, risc, experiment, cercetare, biomedicină, transplant, organe umane, ţesuturi umane, consimţământ, tratament medical.