DESPRE REVIZUIREA CONCEPTUALĂŞI TERMINOLOGICĂ A ASISTENŢEI JURIDICE INTERNAŢIONALE ÎN MATERIE PENALĂ: ELEMENTE DE NOUTATE ŞTIINŢIFICĂ
Tatiana ZBANCĂUniversitatea de Stat din Moldova
Rezumat
În acest articol sunt abordate probleme actuale pluridisciplinare (drept penal substanţial, drept procesual penal şi drept internaţional) ce ţin de clarificarea bazei terminologice a asistenţei internaţionale în materie penală. În cadrul acestui studiu ştiinţific autorul a reuşit să revizuiască doctrina contemporană în domeniul conturat; a demonstrat viabilitatea unor concepte doctrinare noi pe care le propune să le implementeze şi în doctrina penalăşi procesual penală a Republicii Moldova. Autorul precizează că noţiunea de asistenţădeja nu mai corespunde necesităţilor juridice contemporane, la fel ca şi termenul cooperare, care urmează a fi concretizat prin utilizarea în doctrină a unei noi categorii, cum ar fi coordo-narea internaţională. Susţinând opiniile unor autori români, autorul concluzionează că orice formă de cooperare inter-naţională urmează a fi efectuată în două direcţii – pe orizontalăşi pe verticală. În opinia lui, această abordare ştiinţificăva permite pe viitor obţinerea unor rezultate doctrinare noi, menite să îmbunătăţească considerabil ştiinţa dreptului penal şi a dreptului procesual penal. Cuvinte-cheie:asistenţă juridică, asistenţă judiciară, cooperare internaţională, cooperare judiciară, cooperare poliţienească, coordonare internaţională, cooperare pe orizontală, cooperare pe verticală.