PROTECŢIA PENALĂ A PATRIMONIULUI CULTURAL DIN PERSPECTIVA AMENDAMENTELOR OPERATE PRIN LEGEA NR.75/2016

Sergiu BRÎNZA, Vitalie STATI Universitatea de Stat din Moldova

Rezumat

În cadrul studiului sunt supuse interpretării prevederile normative introduse în Codul penal prin Legea nr.75/2016. În contextul interpretării alin.(21) art.186, alin.(21) art.187, alin.(21) art.188, alin.(21) art.190 şi alin.(22) art.191 CP RM, este stabilit conţinutul noţiunilor „bunuri de patrimoniu cultural”, „situri arheologice” şi „zone cu potenţial arheologic”. Se argumentează că infracţiunile prevăzute la art.1991 CP RM pot fi comise cu intenţie sau din imprudenţă. În vederea interpretării dispoziţiilor art.1992 CP RM, este identificat semantismul noţiunilor „săpături neautorizate”, „comori”, „lucrări de construcţie”, „alte activităţi de intervenţie asupra solului” şi „certificat de descărcare de sarcină arheologică”. De asemenea, este stabilit criteriul de distincţie între tăinuirea sau păstrarea ilegală a bunurilor arheologice mobile (în sensul art.1993 CP RM) şi sustragerea aceloraşi bunuri (în sensul alin.(21) art.186, alin.(21) art.187, alin.(21) art.188, alin.(21) art.190 şi alin.(22) art.191 CP RM). Se demonstrează că administratorul terenului, în care s-a făcut descoperirea arheologică întâmplătoare, şi/sau reprezentantul responsabil al autorităţii administraţiei publice sunt cei care omit să anunţe la timp autorităţile publice cu privire la descoperirea întâmplătoare a bunurilor arheologice mobile (inclusiv a comorilor). Nu în ultimul rând, se relevă că, în toate cazurile, monumentele de for public posedă calitatea de monumente care fac parte din patrimoniul cultural în sensul lit.a) alin.(3) art.1 al Legii privind ocrotirea monumentelor. Utilizând în art.222 CP RM noţiunea „monument de for public”, legiuitorul a luat implicit în considerare faptul că un asemenea monument este un bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil. Cât priveşte monumentul funerar, şi acesta poate cumula calitatea de monument care face parte din patrimoniul cultural în sensul lit.a) alin.(3) art.1 al Legii privind ocrotirea monumentelor. Totuşi, utilizând în art.222 CP RM noţiunea „monument funerar”, legiuitorul nu a luat implicit în considerare faptul că acesta este un bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil. Drept urmare, profanarea prin distrugere sau deteriorare a unui monument de for public atrage răspunderea exclusiv în conformitate cu art.222 CP RM. Dacă, prin distrugere sau deteriorare, se profanează un monument, care, pe lângă faptul că este unul funerar, reprezintă un bun de patrimoniu cultural, cele săvârşite vor reprezenta concursul infracţiunilor prevăzute la art.1991 şi 222 CP RM. Cuvinte-cheie: patrimoniu cultural, situri arheologice, zone cu potenţial arheologic, comori, monumente, bunuri arheologice mobile, bunuri culturale mobile clasate, sustragere, distrugere, deteriorare.