TEMEIURILE RAŢIONALE ALE CONCEPŢIEI CAUZALITĂŢII ÎN DREPTUL PENAL

Igor CIOBANU, Narciza NEDELCU Universitatea de Stat din Moldova

Rezumat

Fiind obiectul mai multor investigaţii ştiinţifice şi obiectul de studiu al diferitelor domenii de cercetare, în articolul de faţă ne-am propus să stabilim temeiurile raţionale ale legăturii cauzale în dreptul penal sau, forma utilizată în sens larg – a cauzalităţii. În această ordine de idei, în atingerea scopului dorit demersul analitic s-a axat pe următoarele momente: legătura cauzală ca obiect al filosofiei; legătura cauzală în calitate de obiect al ştiinţelor naturale; legătura cauzală în calitate de obiect de cercetare al dreptului penal. În primul rând, este analizată cauzalitatea în calitate de categorie ştiinţifică abstractă, studiată de către un compartiment special al filosofiei – determinismul. Filosofia cercetează particularităţile, calităţile, caracteristicile legăturii cauzale, formulează un şir de teorii referitoare la esenţa legăturii cauzale. În al doilea rând, este trecută în revistă legătura cauzală în calitate de fapt obligatoriu al realităţii obiective, care evoluează în baza regulilor ştiinţelor naturii. La acest nivel, legătura cauzală se prezintă ca o cauzalitate empirică pură. În al treilea rând, ştiinţa dreptului penal formează construcţia teoretică a legăturii cauzale, care se încadrează logic în conceptul dreptului penal cu referire la componenţa de infracţiune şi la legătura dintre elementele acesteia. În acest sens, este prevăzută calitatea legăturii cauzale sub aspect de obiect de studiu propriu ştiinţei dreptului penal. Cuvinte-cheie: construcţie teoretică, elementele infracţiunii, legătură cauzală, cauzalitate, determinism, realitate obiectivă, componenţă de infracţiune.