PRACTICAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR: MODALITATEA NORMATIVĂ SPECIFICATĂ LA LIT.B) ART.125 DIN CODUL PENAL

Gheorghe ULIANOVSCHI, Denis BĂBĂLĂU Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

În cadrul analizei realizate în acest articol se stabileşte că, în prezenţa modalităţii prevăzute la lit.b) art.125 CP RM, fapta prejudiciabilă adoptă forma acţiunii. Se arată că situaţiile prevăzute la alin.2 şi 3 art.10 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi urmează a fi disociate de situaţia consemnată la alin.1 art.10 al aceleiaşi legi. Se demonstrează că articolul 241 CP RM (coroborat cu lit.b) art.125 CP RM) se află într-o relaţie de concurenţă dintre parte şi întreg cu art.242 CP RM. Se ajunge la concluzia că ipoteza privind desfăşurarea unor genuri de activitate, permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, nu se regăseşte în dispoziţia de la lit.b) art.125 CP RM şi, implicit, în dispoziţia de la art.241 CP RM. Se relevă că răspunderea pentru desfăşurarea unor genuri de activitate, permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, poate fi doar cea stabilită de alin.4 art.10 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi. Se argumentează că desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără licenţă nu se regăseşte în dispoziţia de la lit.b) art.125 CP RM. În astfel de cazuri, răspunderea se aplică în baza alin.(4) art.263 din Codul contravenţional. În asemenea cazuri, nu este exclusă nici aplicarea unei norme care este specială în raport cu alin.(4) art.263 din Codul contravenţional (de exemplu: lit.l) art.169, art.179, alin.(1)-(3) art.197, 248, alin.(2) art.2771, alin.(2) art.284, alin.(1) art.2932 sau altele din Codul contravenţional). De asemenea, poate fi aplicat art.214 sau 2456 CP RM. Nu în ultimul rând, se stabileşte: calificarea desfăşurării activităţii de întreprinzător fără licenţă în baza art.241 CP RM (coroborat cu lit.b) art.125 CP RM) ar însemna nu altceva decât aplicarea prin analogie a legii penale, interzisă de alin.(2) art.3 CP RM. Cuvinte-cheie: latură obiectivă, acţiune, inacţiune, activitate de întreprinzător, practicare ilegală, înregistrare, reînregistrare.

Publicat

2016-12-02

Număr

Secțiune

Статьи