REÎNCORPORĂRILE: ANALIZĂ COMPARATIVĂ A LEGII DIN GRECIA ŞI CIPRU

Thomas PAPADOPOULOS University of Cyprus

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Scopul acestui studiu constă în analiza bazei normative a reîncorporării în legea Greciei şi în cea a Ciprului. Reîncorporarea presupune schimbarea legii aplicabile în cazul în care compania îşi schimbă administrarea. În cadrul acestui mesaj ştiinţific vor fi examinate, în plan comparat, legea Greciei şi legea Ciprului. Ciprul are o bază normativă foarte clară şi detaliată cu privire la reîncorporările de ieşire şi de intrare. În timp ce Grecia are anumite dispoziţii privind reîncorporarea de ieşire, neavând însă nicio dispoziţie de intrare. Anume problemele privind compatibilitatea acestor prevederi naţionale, pe de o parte, cu cele internaţionale interpretate prin practica judiciară a Uniunii Europene, pe de altă parte, vor fi discutate. Cuvinte-cheie: reîncorporare, practică judiciară, reîncorporare de ieşire, reîncorporare de intrare, bază normativă, legea greacă, legea cipriotă.

Publicat

2016-12-02

Număr

Secțiune

Статьи