OBIECTUL JURIDIC GENERIC ȘI OBIECTUL JURIDIC SPECIAL AL VIOLENȚEI ÎN FAMILIE (art.2011 CP RM)
Nicolae CORCEA, Ghenadie FORTUNA Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Acest articol este consacrat unor probleme juridico-penale, cum ar fi definitivarea și analiza aprofundată a obiectului juridic generic, precum și a obiectului juridic special al faptei infracționale de violență în familie prevăzute la art.2011 CP RM. Ținând cont de modificările recente conceptuale la care a fost supus cadrul incriminator al violenţei în familie, autorii au intervenit cu interpretări noi ale unor categorii juridice care necesită a fi analizate. Cercetarea a fost efectuată în baza propriilor date empirice obținute din analiza practicii judiciare în materie, precum și băzându-se pe cele mai recente surse doctrniare atât din domeniul dreptului penal, cât și din domeniul altor științe (criminologie, psihologie, sociologie, pedagogie). În urma studiului întreprins au fost formulate concluzii și interpretări apte de a fi utilizate în știința dreptului penal, precum și în practica de aplicare a normei juridico-penale privind violența în familie (art.2011 CP RM). Cuvinte-cheie: obiect juridic generic, obiect juridic special, violenţă în familie, membru de familie, familie, solidaritate familială, securitate familială, sănătatea persoanei, viaţa persoanei.