PRACTICA APLICĂRII RĂSPUNDERII PENTRU VIOLUL SĂVÂRȘIT DE DOUĂ SAU MAI MULTE PERSOANE: CONTROVERSE ȘI SOLUȚII

Sergiu BRÎNZA Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Prezentul studiu are drept scop analiza cazurilor de aplicare neuniformă a dispoziției de la lit.c) alin.(2) art.171 CP RM,
precum și a cazurilor de admitere de către practicieni a erorilor în procesul de aplicare a acestei dispoziții. În rezultatul
analizei sunt propuse soluții pentru problemele reliefate. Se stabilește că violul reprezintă o infracțiune complexă. De
aceea, în cazul violului este posibil coautoratul succesiv. Se demonstrează că, în contextul aceleiași infracțiuni, aceeași
persoană nu poate cumula calitatea de complice și cea de (co)autor. Nefiind specificată în dispoziția art.171 CP RM,
crearea stării de imposibilitate a victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa nu poate echivala cu executarea unei
părți a laturii obiective a infracțiunii de viol. Urmează a fi considerată complice la infracţiunea prevăzută la art.171 CP RM
acea persoană care contribuie în prealabil la comiterea raportului sexual de către altcineva, creând starea de imposibilitate a
victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. Dacă între făptuitori a existat o înţelegere prealabilă, iar raportul sexual îl
săvârşesc pe rând, atunci se aplică lit.c) alin.(2) art.171 CP RM, indiferent dacă în momentul săvârşirii infracţiunii la
locul de săvârșire a raportului sexual era prezent un singur făptuitor sau toţi cei între care a fost stabilită înţelegerea
prealabilă. Pentru ca această soluție de calificare să fie valabilă, constrângerea fizică sau psihică trebuie să fie exercitată –
nemijlocit înainte de începerea raportului sexual sau în paralel cu raportul sexual – de către unul dintre făptuitori sau de
către toți făptuitorii. Mai mult, fiecare dintre cei care comit raportul sexual trebuie să-și dea seama că raportul în cauză a
devenit posibil tocmai datorită respectivei constrângeri. Se ajunge la concluzia că reținerea la calificare atât a lit.c)
alin.(2) art.171 CP RM, cât și a art.208 CP RM, nu vine în contradicție cu principiul neadmiterii sancționării duble a
aceleiași fapte. Aceasta întrucât săvârșirea violului de către două sau mai multe persoane (printre acestea numărându-se
minorul influențat) este o altă faptă decât influenţarea asupra victimei ca aceasta să comită violul.
Cuvinte-cheie: viol, două sau mai multe persoane, participație, coautor, complice, exces de autor, concurs de infracțiuni.

Publicat

2018-05-03

Număr

Secțiune

Статьи