IDENTITATEA RELIGIOASĂ ŞI INTOLERANŢA CONFESIONALĂ ÎN PRACTICA JUDICIARĂ PENALĂ ŞI EXTRAPENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA
Alexe JEFLEA, Lilia GÎRLA Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
În acest articol autorii studiază identitatea religioasă și intoleranța confesională în practica judiciară penală şi extra-penală a Republicii Moldova. Pentru a obține rezultate valide noi și complete a fost analizat un număr considerabil de spețe din Arhiva Curţii Supreme de Justiție a Republicii Moldova. Scopul urmărit este de a observa şi evidenţia anumite legităţi între identitatea religioasă și intoleranţa confesională, pe de o parte, și efectele acesteia asupra politicii penale a statului și asupra practicii judiciare penale și extrapenale a Republicii Moldova care implică elementul religios, pe de altă parte. Pe lângă jurisprudența Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, la elaborarea prezentului mesaj ştiinţific autorii au luat în calcul realizările ştiinţei contemporane şi legislaţia naţională în vigoare în domeniul asigurării protecţiei identităţii religioase. Rezultatele obținute pot fi aplicate şi în ştiinţa criminologică din Republica Moldova.
Cuvinte-cheie: religie, identitate religioasă, intoleranţă confesională, libertatea de religie, manifestarea religiei; persecutarea din motive religioase, extremism religios, profanarea mormintelor.