CONFLICT AL LEGILOR PENALE ÎN TIMP: CAZUL LEGII PENALE INCRIMINATOARE (NOVATIO LEGIS), AL LEGII PENALE DEFAVORABILE (NOVATIO LEGIS IN PEJUS – LEX GRAVIOR)

Drăgălin PĂDURE, Stela BOTNARU Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

În acest articol sunt conceptualizate legile penale defavorabile în timp prin analiza tipurilor acestora și prin identificarea regulilor de aplicare a legilor penale care înaspresc pedeapsa sau înrăutățesc în alt mod situația persoanei vinovate de săvârșirea infracțiunii. Autorii au elaborat o tipologie doctrinară a legilor defavorabile și au demonstrat faptul că Novatio legis, Novatio legis in pejus și Lex gravior consituie formele principale ale legii defavorabile care este expres prevăzută de legiuitor în alin.(2) art.10 din Codul penal al Republicii Moldova. În contextul analizat autorii au exemplificat regulile propuse de identificare a legii penale defavorabile. Concluziile formulate au drept scop îmbunătățirea doctrinei contem-porane a dreptului penal substanțial. Cuvinte-cheie: lege nouă, criminalizare, dezincriminare, conflict de legi penale, aplicarea legii penale în timp; înăsprirea pedepsei, înrăutățirea în alt mod a situației persoanei vinovate de săvârșirea infracțiunii.

Descărcări

Publicat

2019-12-03

Număr

Secțiune

Статьи