CONȚINUTUL VINOVĂȚIEI ÎN CAZUL INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE LA art.264 DIN CODUL PENAL

Nicolae POSTOVANU Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Pentru a fi considerată infracțiune, fapta prejudiciabilă prevăzută de legea penală trebuie să fie săvârșită cu vinovăție. Altfel spus, făptuitorul poate fi tras la răspundere penală doar pentru fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile în privința cărora a fost stabilită vinovăția lui. În art.264 CP RM este specificată imprudența față de urmările prejudiciabile exprimate în vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. În același timp, lipsește orice mențiune cu privire la atitudinea făptuitorului față de fapta prejudiciabilă prevăzută la art.264 CP RM – încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport. Articolul 19 CP RM nu caracterizează conținutul vinovăției în cazul infracțiunilor prevăzute la art.264 CP RM. În esență, infracțiunile prevăzute la art.264 CP RM trebuie considerate infracțiuni săvârșite din imprudență. Săvârșirea de către aceeași persoană (aceleași persoane), în același timp, a faptelor prevăzute la art.228, 235-244 din Codul contravențional și a faptelor prevăzute la art.149 sau la art.157 CP RM are ca efect însumarea pericolului social al acestor fapte și „fuzionarea” lor într-un produs calitativ nou, și anume – în infracțiunile prevăzute la art.264 CP RM. În cazul infracțiunilor prevăzute la art.264 CP RM, conținutul vinovăției include intenția sau imprudența față de fapta prejudiciabilă și doar imprudența față de urmările prejudiciabile.
Cuvinte-cheie: latură subiectivă, vinovăție, intenție, imprudență, intenție directă, intenție indirectă, încredere exagerată, neglijență, aspect intelectiv, aspect volitiv.

Descărcări

Publicat

2019-12-03

Număr

Secțiune

Статьи