CONTROVERSE LEGATE DE RĂSPUNDEREA PENALĂ PENTRU MANIPULAREA UNUI EVENIMENT ȘI PARIURILE ARANJATE SĂVÂRȘITE ÎN CYBERSPAȚIU

Gheorghe RENIȚĂ Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

În prezentul articol pornim de la premisa conform căreia cyberspațiul reprezintă un mediu propice pentru comiterea unor infracțiuni, printre care și a celor de manipulare a unui eveniment și de pariuri aranjate prevăzute la art.2421 și 2422 din Codul penal al Republicii Moldova. Astfel, se evidențiază că făptuitorul, din diverse motive, ar putea alege să trans-mită de pe un dispozitiv conectat la rețeaua internet mesaje (sau efectua apeluri) ce presupun încurajarea, influenţarea sau instruirea unui participant la un eveniment sportiv (care, în același timp, poate fi și un eveniment de pariat) să întreprindă acţiuni care ar produce un efect viciat asupra evenimentului respectiv, cu scopul de a obţine bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană. În egală măsură, cel care cunoaşte cu certitudine că există o înţelegere privind trucarea unui eveniment de pariat ar putea înștiința despre aceasta, prin intermediul sistemelor informatice sau al reţelelor de comunicaţii electronice, alte persoane cu scopul de a le determina să participe la pariul dat. Grație anonimatului, modului în care informația este propagată etc., o atare cale poate fi utilizată cu precădere. Pe de altă parte, se arată că nu poate fi angajată răspunderea penală pentru infracțiunea de pariuri aranjate atunci când fapta se rezumă doar la o simplă redistribuire în cyberspațiu a unei postări ce conține informația menționată mai sus și fără a dori determinarea altor persoane să participe la pariul respectiv. Se insistă asupra distingerii faptei de prezentare și difuzare a publicității în spațiul virtual privind pariurile şi câștigurile băneşti obţinute în rezultatul participării la aceste jocuri de noroc de infracțiunea de pariuri aranjate. În afară de aceasta, sunt scoase în relief particularitățile parierii online. În special, se arată că echipamentul şi programele informatice utilizate la organizarea jocurilor de noroc prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice trebuie să se afle în mod obligatoriu pe teritoriul Republicii Moldova. La fel, sistemul de control (serverul) al organizatorului jocului de noroc trebuie sa fie amplasat pe teritoriul Republicii Moldova. Nu în ultimul rând, sunt analizate controversele legate de stabilirea momentului de con-sumare și a locului de săvârșire a infracțiunilor în cauză. 

Cuvinte-cheie: cyberspațiu, eveniment sportiv, eveniment de pariat, pariuri aranjate, internet, sisteme informatice, reţele de comunicaţii electronice. 

Publicat

2017-12-01

Număr

Secțiune

Статьи