ABORDĂRI COGNITIVE ALE LEASINGULUI CA INSTITUȚIE INTERDISCIPLINARĂ A DREPTULUI INTERNAȚIONAL ȘI EUROPEAN PRIVAT
Adrian CREŢU Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”
Rezumat
Prezenta publicaţie este consacrată analizei aspectelor cognitive ale noţiunii, relvanţei şi gradului de studiere în literatura de specialitate a leasingului financiar internaţional ca instituţie şi normă juridică, comună mai multor ramuri de drept privat.
Investigaţia continuă cu analiza reglementărilor legislației naţionale, europene şi internaţionale, a fondului doctrinar şi a practicii judiciare referitoare la instituţia leasingului studiat prin prisma normelor de drept comercial internaţional.
Se demonstrează apartenenţa instituţiei leasingului financiar internațional la profilul științific drept privat; specia-litatea 553.06. drept internaţional şi european privat în cadrul sistemului de drept al Republicii Moldova, precum şi al altor ramuri de drept naţional, dobândind astfel un caracter interdisciplinar.
Cuvinte-cheie: doctrină naţională, europeană şi internaţională, leasing financiar internaţional, instituţie interdis-ciplinară, drept internaţional şi european privat.