UNELE PROBLEME PRIVIND APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP: VIZIUNEA DOCTRINEI CONTEMPORANE MONDIALE

Drăgălin PĂDURE, Lilia GÎRLA Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

În acest articol sunt sintetizate recentele viziuni și concluzii referitoare la regulile tehnicii legislative operate în materia revizuirii și adaptării normelor juridico-penale, sunt scoase în evidență vizuinile progresive privind aplicarea legii penale în timp, accentul fiind pus pe unele puncte discutabile. O condiţie pentru corecta înţelegere şi aplicare a legii penale o constituie claritatea, accesibilitatea normelor sale. Forţa obligatorie a legii penale subzistă numai pe pe-rioada cât este activă, perioadă ce se situează între momentul intrării ei în vigoare şi momentul ieşirii din vigoare, care coincide cu încetarea obligativităţii respectării legii penale.
Totodată, pentru a-și asigura temeinicia rezultatelor cercetării, autorii au purces la analiza doctrinei contemporane în domeniul dreptului penal. În urma studiului realizat au fost formulate unele concluzii care clarifică natura aplicării legii penale în timp în doctrina modernă.
Cuvintele-cheie: lege penală, lex mitior, lex tertia, neretroactivitatea legii penale, claritatea legii penale, legali-tatea pedepselor penale, legalitatea incriminării, legalitatea măsurilor de siguranță.

Publicat

2020-12-04

Număr

Secțiune

Статьи