MIJLOCIREA LUĂRII DE MITĂ SAU A DĂRII DE MITĂ

Cristian BRÎNZA Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

La începutul acestui studiu este definită noțiunea „mijlocire a săvârșirii infracțiunii”. În continuare sunt caracterizate cele două forme ale mijlocirii luării de mită sau a dării de mită: mijlocirea intelectuală a luării de mită sau a dării de mită; mijlocirea fizică a luării de mită sau a dării de mită. Este determinat momentul de consumare a mijlocirii luării de mită sau a dării de mită pentru fiecare din aceste forme. Se analizează problema realizării parțiale a intenției în cazul pluralității de mijlocitori. Se menționează că, dacă din cauze independente de voinţa unuia dintre mijlocitori remunerația ilicită nu a ajuns în posesia persoanei mituite, fapta va fi considerată tentativă la mijlocirea luării de mită sau a dării de mită. Se demonstrează că mijlocitorul la darea de mită nu execută o parte a laturii obiective a dării de mită, iar mijloci-torul la luarea de mită nu execută o parte a laturii obiective a luării de mită. Concluzia principală este că transmiterea de către mijlocitor a obiectului material (imaterial) al luării de mită sau al dării de mită nu poate fi calificată conform alin.(5) art.42 și art.333 CP RM sau conform alin.(5) art.42 și art.334 CP RM. Lista de modalități de complicitate din alin.(5) art.42 CP RM are un caracter exhaustiv. Orice încercare de a lărgi arbitrar această listă sau de a interpreta exten-siv defavorabil noțiunea „înlăturare de obstacole”, care desemnează una dintre modalitățile complicității la infracțiune, trebuie tratată ca ilegalitate. Este necesară completarea alin.(5) art.42 CP RM, astfel încât transmiterea de către mijloci-tor a obiectului material (imaterial) al infracțiunii să fie specificată în această normă.
Cuvinte-cheie: luare de mită, dare de mită, mijlocire, persoană mituită, mituitor, mijlocitor, participație, complici-tate, mijlocire fictivă, escrocherie.

Publicat

2020-12-04

Număr

Secțiune

Статьи