SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE VIOLARE DE DOMICILIU CU APLICAREA VIOLENȚEI SAU CU AMENINȚAREA APLICĂRII EI

Stela BOTNARU, Gheorghe POPA Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Domiciliul reprezintă spaţiul de libertate în care o persoană îşi desfăşoară cea mai mare parte a vieţii sale private şi familiale şi a cărei ocrotire este indispensabilă într-o societate democratică. Articolul conține analiza juridico-penală a agravantei specificate la art.179 alin.(2) CP RM  ,,pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei”. Cercetarea constituie un studiu realizat în scopul conso-lidării materiei penale ce ajută la încadrarea și delimitarea agravantei respective de celelalte agravante specificate la art.77 CP RM și de alte infracțiuni conexe. Scopul lucrării constă în aprofundarea concepţiei de aplicare a legii ce prevede răspunderea pentru infracţiunea de violare de domiciliu în condiţiile în care încurajarea şi promovarea respectului pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale constituie caracteristici ale democraţiei în devenire din Republica Moldova.
Cuvinte-cheie: circumstanțe agravante, circumstanțe atenuante, violare de domiciliu, infracțiune, aplicarea violenței, amenințare, vătămări.

Publicat

2020-12-04

Număr

Secțiune

Статьи