PREVALENȚA ȘI STRUCTURA NEAJUNSURILOR MEDICALE DUPĂ DATE MEDICO-LEGALE
Andrei PĂDURE Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Deficienţele sunt unul dintre indicatorii de bază în estimarea calităţii și acceptabilității asistenţei medicale și stau la
baza temeiniciei obiecţiilor aduse personalului medical. Din aceste considerente, în prezentul studiu ne-am propus să
evaluăm prevalența deficiențelor admise în procesul acordării asistenței medicale în funcție de profilul și specialitățile
medicale în perioada anilor 2016-2020. A fost realizat un studiu de tip descriptiv și integral, bazat pe analiza conținutului
rapoartelor de expertiză medico-legală în care au fost identificate deficiențe medicale. Datele obținute au fost dezagregate
după profilul medical (terapeutic și chirurgical) și specialități, reprezentanții cărora sunt mai frecvent învinuiți de malpraxis.
Cercetările au arătat că în majoritatea cazurilor obiecţiile aduse personalului medical nu s-au confirmat, deoarece derogări
de la regulile de acordare a asistenței medicale au fost constatate doar în 35,2% din cazuri. Cele mai multe neajunsuri au
fost identificate în activitatea pediatrilor, interniștilor, obstetricienilor și ginecologilor, chirurgilor generaliști și specialiștilor
din asistența medicală urgentă, vizând specialiștii mai multor niveluri ale asistenței medicale.
Cuvinte-cheie: deficiențe medicale, expertiză medico-legală, calitatea serviciilor medicale, malpraxis medical.