CONSTITUȚIONALIZAREA IMUNITĂȚII JUDECĂTOREȘTI FUNCȚIONALE CA PRINCIPIU AL ORGANIZĂRII JUDECĂTOREȘTI
Ștefan MILICENCO Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Obiectul prezentului studiu îl constituie conținutul actual al imunității judecătorești, ca efect al intrării în vigoare, la
1 aprilie 2022, a art.116 alin.(51) din Constituția Republicii Moldova, care prevede că judecătorii au doar imunitate
funcțională în condițiile legii. Pornind de la premisa că constituționalizarea este o cerință esențială a statului de drept,
însă principiul imunității judecătorești a existat și înainte de 1 aprilie 2022, se purcede la o analiză a transformării acestui
principiu. În această privință, sunt cercetate toate actele Curții Constituționale în care a fost abordată imunitatea judecătorească,
scopul principal fiind ilucidarea raționamentelor juridice în baza cărora imunitatea judecătorească a fost ridicată
la rang constituțional în lipsa unor prevederi constituționale exprese. Se ajunge la concluzia că art.116 alin.(51) din
Constituția Republicii Moldova a consemnat o realitate juridică – constituționalizarea imunității judecătorești funcționale –
și a determinat întinderea imunității de care beneficiază judecătorii în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale.
Cuvinte-cheie: imunitate judecătorească, judecător, stat de drept, constituționalizare, atribuții jurisdicționale.