CARACTERISTICILE SOCIALE ALE OBIECTULUI MATERIAL AL INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE LA art.233 DIN CODUL PENAL
Anastasia BOLDESCU Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Nu este exclus ca aceleași obiecte materiale să se afle în orbita diferitelor relații sociale care sunt apărate de diferite
norme penale. De aceea, în fiecare caz este necesar să se clarifice anumite caracteristici sociale ale obiectului material.
Doar așa poate fi stabilită norma penală aplicabilă. Pentru a se stabili căror componente ale mediului înconjurător li se
aplică art.233 din Codul penal al Republicii Moldova, în cadrul prezentului studiu sunt identificate caracteristicile sociale
ale obiectului material al infracțiunilor prevăzute de acest articol. Se ajunge la concluzia că obiectul în cauză îl reprezintă
animalele sălbatice care viețuiesc în condiții de libertate sau de semilibertate ce le asigură legătura cu mediul natural și
care, în momentul săvârșirii infracțiuni, nu se află pe terenul fondului apelor (în sensul art.1 al Legii nr.272/2011) ori în
spațiul aerian sau în subsolul aferente acestui teren.
Cuvinte-cheie: vânat ilegal, obiectul material al infracțiunii, animale sălbatice, libertate, semilibertate, captivitate,
mediu natural, terenul fondului apelor.