ÎNCĂLCAREA LEGISLAȚIEI PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA JOCURILOR DE NOROC CARE CONSTITUIE MONOPOL DE STAT: ANALIZĂ DE DREPT PENAL
Vitalie STATI, Mihaela BOTNARENCO Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Prezenta investigație reprezintă una dintre primele încercări de a analiza infracțiunile reunite sub denumirea marginală
de încălcare a legislației privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc care constituie monopol de stat, prevăzute
la art.2423 din Codul penal. Este identificat obiectul juridic de subgrup și obiectul juridic special al acestor infracțiuni.
Se relevă că obiectul material al infracțiunilor prevăzute la art.2423 din Codul penal îl reprezintă sumele bănești
constituind taxa de participare la jocul de noroc. Societatea pe Acțiuni „Loteria Națională a Moldovei” este victimă a
infracțiunilor analizate. Se stabilește conținutul celor nouă modalități normative ale acțiunii prejudiciabile specificate în
art.2423 din Codul penal. Se ajunge la concluzia că latura subiectivă a acestor infracţiuni se caracterizează prin intenție
directă sau indirectă. Se stabilește că subiectul infracţiunilor prevăzute la art.2423 din Codul penal este fie persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani, fie persoana juridică, cu excepția autorității
publice. În prezența modalităților normative de organizare și desfășurare a activităților în domeniul jocurilor de noroc
care constituie monopol de stat, subiectul are calitatea specială de persoană neautorizată. În încheiere, se argumentează
oportunitatea excluderii literei c) din alin.(3) art.2423 al Codului penal.
Cuvinte-cheie: jocuri de noroc, monopol de stat, activitate de întreprinzător, persoană neautorizată, miză de joc,
spălarea banilor, finanțarea terorismului.