ACTUALITĂȚI PRIVIND EVALUAREA CALITĂȚII ASISTENŢEI MEDICALE DUPĂ DATE MEDICO-LEGALE

Andrei PĂDURE Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

În ultimii ani se constată o creștere a numărului expertizelor medico-legale dispuse Centrului de Medicină Legală în
vederea evaluării calității serviciilor medicale. În studiul de față ne-am propus să stabilim trendul acestei observații și
evoluția situației, inclusiv a structurii acestor expertize pe specialități medicale, în condițiile actuale comparativ cu perioadele
anterioare. Cercetărilor a fost supusă documentația de evidență a expertizelor medico-legale în comisie pentru
anii 2016-2020 din cadrul Centrului de Medicină Legală, iar pentru analiza comparativă – datele unui studiu autohton
realizat pe un eșantion similar ce a cuprins anii 1998-2008. În special după anii 2009-2012, s-a constatat un trend evident
pozitiv al soluționării conflictelor apărute între personalul medical și pacienți pe cale judiciară, preponderent penală (98,1%).
Cercetările au arătat o inversare a ponderii specialităților profilului chirurgical față de cel terapeutic în structura expertizelor
medico-legale în ultimii ani, cu predominarea ultimului (58,29%). Ponderea specialiștilor mai frecvent învinuiți de malpraxis
în structura fiecărui profil medical nu a suferit modificări substanțiale. Decesul pacientului continuă se prevaleze
(70,67%) în calitate de cauză a plângerilor vizând calitatea serviciilor medicale.
Cuvinte-cheie: expertiză medico-legală, calitatea serviciilor medicale, răspundere juridică, malpraxis medical.

Publicat

2021-08-04

Număr

Secțiune

Статьи