ELEMENTUL MATERIAL AL INFRACŢIUNILOR DE FALS ÎN ACTE PUBLICE (art.332 CP RM)
Cristina PÎRŢAC Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
În prezentul studiu sunt supuse analizei modalităţile normative alternative de exprimare a faptei prejudiciabile prevăzute la
art.332 CP RM (falsul în acte publice). Se arată că în ipoteza înscrierii unor date false fapta prejudiciabilă este îndreptată
către un document oficial existent. Se punctează că cele două acţiuni prejudiciabile, prevăzute la art.332 CP RM, în unele
cazuri ar putea coexista. De lege lata sunt sesizate cazuri când persoana publică sau persoana cu funcţie de demnitate
publică omite să reflecte în documentele oficiale date veridice complete, realitatea fiind denaturată prin includerea unor
date într-un volum incomplet. Actualmente, asemenea fapte omisive nu pot cădea sub incidenţa art.332 CP RM. Se argumentează
că omisiunea includerii unor date autentice în documentul oficial trebuie catalogată în postura de modalitate
normativă alternativă a falsului în acte publice, nu însă în calitate de modalitate faptică a inacţiunii ce formează conţinutul
elementului material al abuzului de putere sau al abuzului de serviciu.
Cuvinte-cheie: fals în acte publice, faptă prejudiciabilă, falsificare, înscriere, document oficial, contrafacere, alterare,
modificare, practică judiciară.