EFECTELE LIPSEI CALITĂȚII SPECIALE A SUBIECTULUI INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE LA art.333 DIN CODUL PENAL
Cristian BRÎNZA Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Se analizează dacă art.333 și art.334 din Codul penal al Republicii Moldova pot fi aplicate în situațiile în care: 1) nu a fost respectată forma cerută de lege pentru numirea, alegerea sau darea unei însărcinări arbitrului ales sau numit să soluționeze prin arbitraj un litigiu, persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală, persoanei care lucrează pentru o astfel de organizație ori participantului la un eveniment sportiv de pariat; 2) se exercită în fapt, nu și în drept, atribuțiile de arbitru ales sau numit să soluționeze prin arbitraj un litigiu, de persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală, de persoană care lucrează pentru o astfel de organizație ori de participant la un eveniment sportiv de pariat. În rezultatul analizei doctrinei penale, a regle-mentărilor penale și extrapenale din legislația Republicii Moldova, precum și a reglementărilor din legile penale ale altor state, se ajunge la concluzia că persoana, care exercită în fapt, nu și în drept, atribuțiile de arbitru ales sau numit să so-luționeze prin arbitraj un litigiu, de persoană care gestionează o organizație comercială, obștească ori o altă organizație nestatală, de persoană care lucrează pentru o astfel de organizație ori de participant la un eveniment sportiv de pariat, nu poate fi subiect al infracțiunilor prevăzute la art.333 CP RM. Totodată, răspunde în baza art.27 și a art.334 CP RM cel care promite, oferă sau dă, personal sau prin mijlocitor – unei persoane pe care o consideră că exercită în drept atribuțiile de arbitru ales sau numit să soluționeze prin arbitraj un litigiu, de persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală, de persoană pe care o consideră că lucrează pentru o astfel de organizație ori de participant la un eveniment sportiv de pariat, deși, din cauze independente de voința mituitorului, această persoană exercită doar în fapt atribuțiile respective – bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin celui pe care mituitorul încearcă să-l mituiască, pentru sine sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu, pentru a în-târzia ori a grăbi îndeplinirea unei acțiuni fiind în exercițiul funcției sale sau contrar acesteia, fie în cadrul unui eveniment sportiv de pariat.
Cuvinte-cheie: subiect special al infracțiunii, arbitru ales sau numit să soluționeze prin arbitraj un litigiu, persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală, persoană care lucrează pentru o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală, participant la un eveniment sportiv de pariat, apli-carea legii penale prin analogie.