OBIECTUL JURIDIC SPECIAL AL INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE LA art.264 DIN CODUL PENAL
Nicolae POSTOVANU Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Obiectul juridic special al infracțiunilor prevăzute la art.264 din Codul penal al Republicii Moldova are un caracter complex. Acest obiect include două componente: obiectul juridic principal și obiectul juridic secundar. Obiectul juridic principal îl formează relațiile sociale cu privire la securitatea circulației rutiere sau a exploatării mijloacelor de transport. Securitatea circulației rutiere se exprimă în starea de lucruri condiționată de conducerea mijloacelor de transport, care asigură protecţia persoanelor împotriva accidentelor rutiere ce presupun încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, în rezultatul căreia se cauzează vătămarea medie sau gravă ori decesul unei sau mai multor persoane. Securitatea exploatării mijloacelor de transport se exprimă în starea de lucruri condiționată de respectarea de către persoana care conduce mijlocul de transport a cerințelor tehnice de utilizare a acestuia, ceea ce asi-gură protecţia persoanelor împotriva accidentelor rutiere care presupun încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, în rezultatul căreia se cauzează vătămarea medie sau gravă ori decesul unei sau mai multor persoane. Obiectul juridic secundar al infracțiunilor prevăzute la art.264 CP RM îl constituie relațiile sociale cu privire la sănătatea sau viața persoanei. Dacă prin aceeași încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport se cauzează din imprudenţă, de exemplu, o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii și decesul a două sau mai multor persoane, nu este corect să se aplice doar alin.(5) art.264 CP RM. În acest caz, trebuie invocat și alin.(1) art.264 CP RM.
Cuvinte-cheie: obiectul infracțiunii, obiectul juridic special al infracțiunii, securitatea circulației rutiere, securitatea exploatării mijloacelor de transport, sănătatea persoanei, viața persoanei, concurs de infracțiuni.