СOMPETENȚA GENERALĂ – O PREMISĂ A EXISTENȚEI FORMEI JUDICIARE DE APĂRARE A DREPTURILOR CIVILE

Alexandru PRISAC Universitatea de Studii Europene din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

În acest articol a fost analizată competența generală ca o instituție juridică interramurală ce constituie o premisă de existență a formei judiciare de apărare a drepturilor civile. În lipsa reglementărilor privind competența generală nu ar exista întreaga activitate a instanțelor judecătorești îndreptate spre apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei. Au fost evidențiate particularitățile acestei premise pornind de la prevederile legislației Repu- blicii Moldova, a modifcărilor recente, a practicii judiciare și a sondajelor privind percepția unor fenomene juridice în societatea moldovenească.

Sunt prezentate acele caracteristici esențiale ce ridică ponderea formei judiciare în raport cu alte forme de apărare a drepturilor civile și care determină legislatorul de a opera modificările în reglementările competenței generale pen- tru a da prioritate uneia sau alteia din aceste forme. De asemenea, sunt înaintate și propuneri de modificare a cadrului legislativ pentru îmbunătățirea lui în acest domeniu.

Cuvinte-cheie: premisă, competență, judiciar, drepturi, interramural, apărare.

 

DOI: http://doi.org/10.59295/sum3(163)2023_27

Descărcări

Publicat

2023-05-25

Număr

Secțiune

Статьи