REFLECȚII ACTUALE ASUPRA RELAȚIEI DE CAUZĂ – EFECT ȘI FUNCȚIONALE ÎNTRE ȘTIINȚA POLITICĂ ȘI POLITICA ȘTIINȚIFICĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA
Victor SACA, Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
În acest articol sunt analizate unele aspecte ale relației de cauză-efect și funcționale dintre știința politică și politica științifică din Republica Moldova. Autorul examinează, în primul rând, dimensiunile teoretice de influență
reciprocă între știința politică și politica științifică, fapt ce-și află expresie și argumentare în prima parte a cercetării.
În al doilea rând, aproape jumătate din volumul studiului este consacrat materialului empiric despre capacitățile
de cauză-efect și funcționale ale actorilor din cadrul științei politice și politicii științifice. În acest context, sunt aduse
exemple despre contradicțiile și discordanțele ce apar între cauza și efectul științei politice și politicii științifice atât
la nivel general-național, cât și local, inclusiv din cadrul Universității de Stat din Moldova.
În al treilea rând, a evalua adecvat corelația între știința politică și politica științifică a statelor aflate în schimbare
de tipul Republicii Moldova e posibil în baza unor criterii: istoric; de regim politic; de modernizare a relației știință -
politică; de starea culturii politice a politicienilor și cercetătorilor ș.a. Conform acestor criterii, cauza și efectul între
știința politică și politica științifică din Moldova se distinge prin manifestări dihotomice complexe: deschise/latente,
intenționate/neintenționate, directe/indirecte, lineare/nelineare, regulare/iregulare. Atare dihotomii au specificul lor
în condițiile tranziției spre democrație a Republicii Moldova, ele fiind în cadrul procesului democratic productul
ambivalenței modernizării politice.
Cuvinte-cheie: știință, știință politică, politică, politică științifică, relația știință-politică, relația cauză-efect,
relația funcțională, cercetător, politician, Republica Moldova.