UNELE SOLUȚII PRIVIND CALIFICAREA FAPTELOR ÎN TEMEIUL ART. 209 CP AL RM

Petru VÎRLAN, Florin ZAGAICAN, Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Infracțiunea de atragerea minorilor la consumul ilegal de substanţe stupefiante, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare, face parte din capitolul VII al Codului Penal al Republicii Moldova (în continuare CP al RM) „Infracţiuni contra familiei şi minorilor”. Acest articol își propune să analizeze problemele de calificare juridică ale infracțiunii prevăzute la art. 209 CP RM, evidențiind dificultățile întâlnite în practica judiciară și de a aborda soluții aplicative care să asigure o interpretare uniformă a infracțiunii cercetate. Studiul vine să sintetizeze aspecte legate de introducerea acestuia în legislația penală, părțile componente ale infracțiunii, punctele distinctive față de alte infracțiuni similare și impactul acesteia asupra protecției relațiilor sociale obiectului juridic pe caz – minorii. În special se evidențiează problemele care se ciocnesc în aria de calificare și soluțiile de aplicare de către organul de urmărire penală și a instanțelor de judecată, inclusiv și prin prisma coraportului cu alte infracțiuni conexe.
Cuvinte-cheie: calificarea infracțiunii, minori, consumul ilegal, substanţe stupefiante, substanţe cu efecte similar, infracțiuni conexe.

DOI: https://doi.org/10.59295/sum8(188)2025_24

Publicat

2026-01-15

Număr

Secțiune

Статьи