SECURITATEA FINANCIARĂ A SISTEMULUI BANCAR PRIN INTERMEDIUL IMPLEMENTĂRII ACORDULUI BASEL III

Mihail GÎRLEA Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Basel III reprezintă o revizuire fundamentală a cadrului de reglementare şi supraveghere a industriei bancare pe viitor, obiectivul fiind consolidarea stabilităţii sistemului financiar. În acest articol ne-am propus scopul de a analiza impactul introducerii Basel III asupra sistemului bancar la nivel european şi, respectiv, asupra sistemului bancar din Republica Moldova. Normele Basel III au fost elaborate ca răspuns la criza financiară din 2008 şi sunt considerate vitale pentru asigurarea capitalizării instituţiilor financiare împotriva viitoarelor şocuri financiare. Noile standarde sunt direcţionate spre perfecţionarea managementului riscurilor, creşterea cerinţelor de transparenţă şi publicare din partea instituţiilor de credit, precum şi spre rezolvarea problemelor băncilor de importanţă sistemică. Măsurile pe care instituţiile de credit le-ar putea adopta în vederea atenuării impactului alinierii la noile standarde sunt ajustarea modelului de business şi restructu-rarea bilanţurilor bancare. Cuvinte-cheie: securitate financiară, criză financiară, sistem bancar, Comitetul Basel pentru Supravegherea Ban-cară, cerinţe prudenţiale, managementul riscurilor, risc de credit, risc de piaţă, risc operaţional, risc de lichiditate, ratinguri interne etc.

Descărcări

Publicat

2013-03-28

Număr

Secțiune

Articole