ASPECTE PRIVIND PRELEVĂRILE DIN IMPOZITE INDIRECTE ÎN BUGETUL DE STAT AL REPUBLICII MOLDOVA
Lucia CASTRAVEŢ, Eujenia ROGACI Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Impozitele reprezintă instrumente cu caracter istoric şi cu intervenţii asupra sferei economico-sociale, fiind mereu un mijloc tradiţional de formare a veniturilor statului. Acestea reprezintă cea mai importantă resursă financiară a statului şi cea mai veche, pe fondul apariţiei veniturilor publice. În rândul acestora cele mai răspândite sunt impozitele indirecte. Astfel, prelevarea cu caracter obligatoriu, definitiv, pecuniar, fără contraprestaţie directă şi imediată, stabilită conform legii, realizată de către stat sau administraţiile locale, constituie una dintre sursele importante de finanţare a cheltuielilor publice şi joacă un rol semnificativ în cadrul bugetului de stat al Republicii Moldova. Acestea reprezintă o sursă considerabilă de venituri necesare statului pentru exercitarea funcţiilor sale. Mai mult decât atât, impozitele indirecte reprezintă sursa fundamentală de generare a veniturilor pentru bugetul de stat al R.Moldova, indiferent de situaţia economică actuală, constând din acumulări de TVA, accize şi taxe vamale. Cuvinte-cheie: buget de stat, venituri fiscale, impozite indirecte, taxă pe valoarea adăugată, accize, taxe vamale.