POSIBILITĂŢI DE ORGANIZARE ŞI UTILIZARE A PRACTICII CONTROLULUI FINANCIAR-FISCAL ÎN CONDIŢIILE REPUBLICII MOLDOVA
Iulia CAPRIAN, Mariana DOGA-MÎRZAC Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Importanţa deosebită a controlului financiar-fiscal este determinată de faptul că acesta este exercitat în virtutea dreptului pe care societatea îl are de a-şi apăra interesele fundamentale. Asigurarea resurselor financiare necesare statului se realizează prin sistemul fiscal, respectiv prin cele două funcţii principale ale acestuia: funcţia socială şi funcţia de control. Controlul financiar-fiscal, prin pârghiile oferite de sistemul fiscal sub forma impozitelor şi taxelor, penetrează activităţile agentului economic, stabilind modul în care acesta respectă legalitatea şi dacă desfăşoară o activitate economică eficientă. Cuvinte-cheie: control fiscal, administrare fiscală, evaziune fiscală, metode de control, eficienţa controlului, penalitate, organ fiscal, impozit, cod fiscal, sechestru, serviciu public, inspectorat fiscal, revizie, contribuabil, obligaţie fiscală, legislaţie fiscală, factură fiscală, sancţiune administrativă, audit financiar, dare de seamă, serviciu public, buget de stat, majorare de întârziere, încălcare fiscală, mustrare.