MISIUNEA DIPLOMATICĂ ȘI UZANȚELE DE PROTOCOL ȘI CEREMONIAL CA INSTRUMENT DE PROMOVARE A IMAGINII REPUBLICII MOLDOVA

Ludmila RUSNAC Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Misiunile diplomatice realizează un rol vital în colaborarea dintre state pe diferite domenii, dar și în activitatea de negociere dintre state, pentru evitarea sau soluționarea situațiilor de criză. Republica Moldova are deschise misiuni diplo- matice în toate statele cu care a dezvoltat relații de prietenie și colaborare economică, politică, comercială și culturală.

Ambasadele sunt reprezentanțe diplomatice de categoria 1 și sunt gestionate de către ambasador (care mai este numit și șeful misiunii), Domnia sa fiind reprezentantul oficial al statului acreditat în țara de reședință, iar Consulatele sunt repre- zentanțe diplomatice de categoria 2, fiind conduse de către un consul sau consul general. Pentru a-și începe misiunea în cadrul ambasadei, este necesar ca ambasadorul să fie acreditat în țara respectivă. Ambasada este o structură inviolabilă, iar toți funcționarii cu rang diplomatic ai ambasadei au imunitate diplomatică. Periodic, agenții diplomatici participă la diferite activități protocolare, în calitate de invitați sau gazde, în scopul realizării atribuțiilor de funcție. Aceste activități protocolare se desfășoară după anumite reguli, într-o anumită ordine și într-un anumit cadru, astfel că fiecare persoană cu rang diplomatic trebuie să cunoască protocolul și uzanțele de ceremonial. Totodată, în activitatea diplomatică este absolut necesar să fie respectate și particularitățile naționale de protocol diplomatic.

Cuvinte-cheie: misiune diplomatică, serviciu consular, protocol, ceremonial, funcționar diplomatic, recepție, etichetă, ambasador.

DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.7310439

Publicat

2023-07-27

Număr

Secțiune

Articole