ECONOMIC FREEDOM – THE DEVELOPMENT PROCESS
Doina MUNTEAN Grup Scolar Economic „Gheorghe Dragos” Satu Mare, România
Rezumat
Avantajele dezvoltării umane reprezintă îmbunătăţirea directă a calităţii vieţii şi includ impactul acestei dezvoltări asupra capacităţilor productive ale oamenilor şi, astfel, asupra creşterii economice. Foarte frecvent libertatea economică este complet separată de alte libertăţi. În natură nu există nimic care să poată fi numit libertate, există numai regularitatea legilor naturii, cărora omul trebuie să le dea ascultare, dacă doreşte să realizeze ceva. Libertatea în societate înseamnă că un om depinde de ceilalţi în aceeaşi măsură în care ceilalţi depind de el, depinde de aranjamentele sociale şi economice, precum şi de drepturile politice şi civile. Libertatea reprezintă progresul dezvoltării, este punctul central al procesului de dezvoltare.