MODIFICĂRI MORFOLOGICE NESPECIFICE, PROVOCATE TUBERCULILOR DE CARTOFI DE CĂTRE PARAZIȚII SECUNDARI

Maria MELNIC, Olesea GLIGA, Dumitru ERHAN, Ștefan RUSU Institutul de Zoologie

Autori

  • USM ADMIN Studia Universitas Moldaviae

Rezumat

În lucrare sunt indicate date privind unele modificări morfofiziologice provocate culturii cartofului (Solanum tuberosum L.) de către complexul de nematode saprofite asociate cu microorganisme. În procesul analizelor tuberculilor de cartofi de soi Agata, infestați de Ditylenchus destructor Thorne, 1945 în stadii avansate de ditilenhoză (3, 4), au fost observate modificări sub formă de umflături. Rezultatele analizelor de laborator ale tuberculilor infestați au demonstrat prezența nematodelor saprofite din ordinele Rhabditida și Aphelenchida în număr de circa 2000 de indivizi /gram de țesut, care sunt incluse în 2 grupe trofico-ecologice – bacterivore și fungivore. Conform calculelor, cele mai frecvent depistate sunt speciile din familiile Cephalobidae (63,2%), Neodiplogasteridae (17,6%) și Rhabditidae (12,8%), iar cele mai rar depistate sunt cele din familia Aphelenchidae (6,4%). Prezența nematodelor secundare, bacterivore și fungivore demonstrează că țesutul infestat formează un substrat nutritiv pentru aceste nematode. 

Cuvinte-cheie: tuberculi de cartofi, modificări morfologice, nematode bacterivore, fungivore. 

Biografie autor

USM ADMIN, Studia Universitas Moldaviae

Web programator

Publicat

2019-12-01

Număr

Secțiune

Articole