EVALUAREA PROCESELOR METABOLICE ÎN DEREGLĂRILE IODDEFICITARE PE FONDALUL ADMINISTRĂRII FITOPREPARATELOR AUTOHTONE
Aurelia CRIVOI, Iurie BACALOV, Elena CHIRIŢA, Ana MĂRJINEANU, Irina BACALOV, Iulian PARA, Lidia COJOCARI*, Galina CERNEI, Ion GHERMAN Universitatea de Stat din Moldova *Universitatea de Stat din Tiraspol
Rezumat
În Republica Moldova patologia glandei tiroide ocupă locul II în rândul patologiilor endocrine şi deţine o pondere de 32% din numărul total al bolnavilor endocrini (conform datelor din anul 2006). În perioada 2000-2006 numărul bolnavilor cu patologia glandei tiroide a crescut de două ori. Hipotiroidia primară clinică ocupă o pondere de 5-6% din populaţia feminină şi 1-2% din populaţia masculină. Femeile suferă de hipotiroidie de 10 ori mai des decât bărbaţii. Perioada de pubertate şi vârsta de 50-80 de ani sunt două puncte maxime în apariţia acestei patologii. Aceste persoane se tratează printr-o terapie combinată, de fiecare dată personalizată, pentru că cauzele hipotiroidiei pot fi diferite. În urma studiului literaturii de specialitate putem menţiona că hormonii tiroidieni au o influenţă majoră asupra metabolismelor intermediare în diverse stări patologice. Majoritatea bolilor tiroidiene sunt asociate cu defecte nu numai ale hormogenezei, secreţiei, transportului sau degradării hormonilor tiroidieni, dar şi cu defecte la nivelul metabolismelor lipidic, proteic, glucidic, hidromineral. Cuvinte-cheie: glandă tiroidă, metabolism, plante medicinale, dereglări ioddeficitare, patologii, hormonii, glucoză.