CONTRIBUȚII ALE ASISTENȚEI SOCIALE LA DIMINUAREA ABANDONULUI ȘCOLAR ÎN RÂNDUL COPIILOR DIN MEDII SOCIOECONOMICE VULNERABILE

Stela MILICENCO, Universitatea de Stat din Moldova Alexandra GRUIA, Școala Britanică din București

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Articolul „Contribuții ale asistenței sociale la diminuarea abandonului școlar în rândul copiilor din medii socio-economice vulnerabileˮ reprezintă un aport științific relevant în domeniul asistenței sociale și educației prin aprofundarea înțelegerii fenomenului abandonului școlar în rândul copiilor din mediile defavorizate, cu un accent deosebit pe intervențiile asistenței sociale și impactul acestora. Cercetarea desfășurată oferă o înțelegere profundă a similitudinilor și diferențelor între Republica Moldova și România, contribuind astfel la elaborarea unor strategii și politici mai eficiente adaptate specificităților fiecărei țări. Deși intervențiile pentru prevenirea abandonului școlar sunt atribuite în principal autorităților educaționale, totuși articolul se concentrează pe un aspect mai puțin explorat - rolul asistentului social în acest proces și aprofundarea impactului pe care asistența socială îl poate avea în sprijinirea copiilor
vulnerabili, prin identificarea și abordarea factorilor socioeconomici și familiali care influențează abandonul școlar. Acest lucru poate deschide noi perspective asupra modului în care profesioniștii din domeniul asistenței sociale pot contribui la succesul educațional al copiilor din medii defavorizate.
Cuvinte-cheie: abandon școlar, asistent social, intervenție socială, copii din medii socio-economice vulnerabile, instabilitate familială, acces la educație, strategii de prevenire, educație incluzivă, intervenție intersectorială.

DOI: https://doi.org/10.59295/sum8(188)2025_32

Publicat

2026-01-15

Număr

Secțiune

Статьи