CADRELE ȘTIINȚIFICO-DIDACTICE ALE INSTITUTULUI DE STAT DE MEDICINĂ DIN CHIȘINĂU (1945–1991)

Ion Valer XENOFONTOV, Lidia PRISAC Universitatea de Stat din Moldova  Institutul Patrimoniului Cultural, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Studiul de față a fost elaborat în baza materialelor de arhivă, a izvoarelor orale (interviuri cu martorii direcți), a sugestiilor specialiștilor consacrați din domeniul istoriei, medicinei și farmaciei, a presei timpului, a literaturii științifice naționale și internaționale. Fondarea unei instituții de învățământ superior, specializată în domeniul medicinei, a reprezentat o avanpremieră pentru spațiul pruto-nistrean. Prin instituirea acestuia se miza pe instruirea și educarea viitorilor medici, pe efectuarea cercetărilor științifice în perimetrul medicinei curative și profilactice, pe administrarea științifico-metodologică a instituțiilor specializate, pe asigurarea cu ajutor practic acordat organelor și instituțiilor medicale, pe formarea profesională continuă etc. În comparație cu alte instituții de învățământ superior create în Moldova sovietică, cea din domeniul medical a avut particularități specifice, fiind instituită în baza cărturarilor cu înaltă experiență pedagogică și științifică din centre științifico-didactice și clinice prestigioase, fiind, astfel, perpetuată tradiția unor importante școli științifice medicale din Imperiul Rus și din Uniunea Sovietică. Cuvinte-cheie: Institutului de Stat de Medicină din Chișinău, cadre științifico-didactice, politică de cadre, RSS Moldovenească, 1945–1991.

Publicat

2020-01-01

Număr

Secțiune

Статьи