MODELE NARATIVE ÎN POVESTIREA CONRADIANĂ

Ecaterina CRECICOVSCHI Universitatea de Stat din Moldova

Rezumat

În proza scurtă a lui J.Conrad pot fi distinse o serie de modele narative, la care autorul recurge pentru a dezbate convingerile sale neoromantice. Respectiv, articolul scoate în evidenţă trei dintre acestea, care au o răspândire largă în povestirea conradiană. Primul model atestă preferinţa autorului pentru povestirea înrămată, E.Said argumentând că textele lui Conrad reprezintă, în cele mai multe cazuri, povestirea sub forma unui schimb de impresii, expozeul istoric, legenda împărtăşită reciproc, retrospecţia meditativă, implicând astfel prezenţa unui vorbitor, a unui ascultător şi a unei ocazii specifice pe măsură. Al doilea model se axează pe funcţia naratorului conradian şi pe procesul de narare propriu-zis, M.Greaney afirmând că într-un număr considerabil de povestiri conradiene apare un narator (de obicei, anonim), care expune şi încadrează reprezentaţia orală a povestitorului, în timp ce însuşi procesul de relatare a povestirii este prezentat ca un dialog între egali ce depăşeşte toate frontierele culturale. Al treilea model evidenţiază conţinutul ironic al povestirilor conradiene prin intermediul a opt strategii narative: 1) ambiguizarea conotaţiilor tradiţionale; 2) impresionismul ca secularizare a miticului; 3) provocarea confuziei „prin introspecţie narcisistă”; 4) „echilibrul” dintre cadrul diegetic şi punctul de vedere restrictiv; 5) naratorul ca subiect de investigare; 6) finalul deschis; 7) progresia efectului; 8) strategii microstructurale / stilistice. Cuvinte-cheie: povestire, model narativ, neoromantism, povestire înrămată, narator, relatare, ironie, final deschis, strategii microstructurale / stilistice.