EMOŢIILE: COMPONENTA LINGVISTICĂ ŞI CEA CULTURALĂ

Viorica LIFARI Universitatea de Stat din Moldova

Rezumat

În lucrarea „The Handbook of Emotions” găsim metafora despre sclav şi proprietar cu referinţă la raţiune şi emoţie, astfel cea din urmă denumind ceva slab şi dependent, iar prima fiind ceva puternic şi independent. Se spune că emoţiile/ sentimentele se redau mai bine prin mijloace non-verbale şi distinsul scriitor francez V.Hugo a găsit o explicaţie pentru acest fapt, spunând că sentimental este întotdeauna nou, pe când cuvintele sunt tot aceleaşi. Pentru o perioadă îndelungată, lingviştii au tratat tema funcţiei emotive a limbii în mod variat. O parte din ei considerau că funcţia superioară a limbii este cea cognitivă, astfel excluzând posibilitatea studierii funcţiei emotive. La sfârşitul anilor 70 ai secolului trecut a început să apară emotiologia ca ramura a lingvisticii. Mulţi savanţi, precum V.V. Shakhovsky, A.Wierzbicka, T.V. Larina, au contribuit cu lucrările lor în domeniu în plan intercultural. Unii susţin că emoţiile sunt universale şi pot fi identificate în orice ţară, iar alţii sunt de părere că lipsa termenului ce redă conceptul unei emoţii într-un idiom indică faptul dependenţei emoţiilor de cultură sau etnie. În acest studiu ne propunem să identificăm terminologia utilizată într-o cercetare de acest gen şi să confirmăm ipoteza despre dependenţa emoţiilor de cultură. Culturile cercetate sunt cea engleză, moldovenească şi rusă, iar terminologia ţine de limbile engleză, română şi rusă. Cuvinte-cheie: emotiologie, studii interculturale, studii lingvistice, emoţii, sentimente, simţ.