ETIMOLOGIA STRUCTURALĂ: ETEME CONTIGUE

George RUSNAC Universitatea de Studii Europene din Moldova

Rezumat

Prin prisma universaliilor lingvistice pe care le-a descoperit acum mai bine de două decenii (legea rotaţiei segmentelor de expresie şi legea schimbării sinestezice a sensurilor), autorul identifică legături ascunse între unităţile sistemului lexico-semantic românesc, ceea ce îi permite să prezinte într-o lumină nouă – structurală – etimologia acestora. Cuvinte-cheie: Etem – „semnificaţie particulară primordială” (spre deosebire de etemem „semnificaţie generală”. De ex., etemele <ţiuit>, <piuit>, <vâjâit> etc. se referă la etememul <<larmă>> (sau, adoptând un grad superior de abstractizare, ţine de etememul <<sunet>>). Aloet – „variantă, în planul expresiei, corelată cu etemul respectiv din planul conţinutului”. De ex., aloetele radicale băl- (a bălăcări), bol- (a bolmoji), căl- (a călăsi „a batjocori”), păl- (a pălăvrăgi), tăl- (a tălălăi) etc. sunt corelate cu etemul <a vorbi>.