IMPACTUL EVENIMENTELOR POLITICE DIN PERIOADA 1711-1859 ASUPRA CIRCULAŢIEI MONETARE DIN PRINCIPATUL MOLDOVEI
Elena ARCUŞ-JANTOVAN Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
În perioada dintre anii 1711 și 1859, Imperiul Otoman, Imperiul Rus şi Imperiul Habsburgic/Imperiul Austriac vor marca substanţial sfera politică a Principatului Moldovei. Ca urmare, se vor produce schimbări majore şi în viaţa economică şi, respectiv, în circulaţia monetară. În lipsa unui sistem monetar naţional şi a dreptului de batere a monedei, pe teritoriul Principatului se vor afla în circulaţie zeci de tipuri de monede străine. În număr foarte mare în circulaţie vor fi monedele turceşti, urmate, desigur, de cele austriece, ruseşti, poloneze, olandeze etc. Regimul de dominaţie şi războaiele ruso-austro-turce au determinat apariţia şi intensitatea circulaţiei anumitor tipuri de monede (a monedelor de tip Sadagura), îndeosebi în perioada anexării Bucovinei (1775) şi Basarabiei (1812) sau în timpul aplicării Regulamentelor Organice (1831-1832). Devaluarea şi fluctuaţia valorilor monetare cauzată de speculaţiile din perioada turcă au adâncit dezordinea din circulaţia monetară. Stocul monetar din circulaţie nu putea răspunde necesităţilor unei economii în dezvoltare. Sistemul financiar al Principatului îmbrăţişa caracteristicile perioadei în care reglementările nu puteau fi de durată, nefiind sprijinite de un sistem politic stabil. Cuvinte-cheie: Principatul Moldovei, regim fanariot, războaie ruso-austro-turce, circulaţie monetară, curs monetar, monede Sadagura, Regulament Organic.