REORGANIZAREA SISTEMULUI MEDICO-SANITAR DIN BASARABIA ANILOR 1918-1919

Alexandru GHETAN Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Reorganizarea sistemului medico-sanitar din Basarabia anilor 1918-1919 este o parte indispensabilă a procesului de integrare teritorial-administrativă a regiunii în cadrul României Întregite. Crearea în provincie a unui sistem de ocrotire a sănătăţii provizoriu eficient era o acţiune ce necesita aplicare urgentă pentru a fi depăşită „criza pandemică” generalizată. Noul Inspectorat Sanitar al Basarabiei, creat prin Ordonanţa nr.60 din 11 iunie 1918, urma să urgenteze fuzionarea instituţiilor medicale locale supuse Zemstvei Guberniale şi noilor structuri create sub auspiciul autorităţilor române şi, totodată, să realizeze activităţi de salubrizare şi antiepidemice atât în rândul militarilor, cât şi al populaţiei civile. Provocările şi impedimentele, circumstanţele, reuşitele şi eşecurile, factorii subiectivi şi obiectivi în desăvârşirea procesului reformator medico-sanitar sunt subiecte abordate direct sau tangenţial în prezentul demers științific. Cuvinte-cheie: reorganizare, sistem medico-sanitar, Inspectorat Sanitar, activităţi antiepidemice, salubritate, Basarabia.

Publicat

2018-02-26

Număr

Secțiune

Статьи