POLISEMIA – SURSĂ IMPORTANTĂ DE ÎMBOGĂŢIRE A LEXICULUI

Tatiana BABIN-RUSU Universitatea de Stat din Moldova

Rezumat

În articol este cercetată una dintre problemele controversate ale lingvisticii moderne, cea a polisemiei. Polisemantis-mul este o însuşire a semnelor limbilor naturale prin care acestea se deosebesc de codurile artificiale construite după principiul „un singur semn – un singur sens”. Capacitatea de a semnifica mai multe lucruri sau de a reda informaţii diferite o pot avea toate unităţile semnificative ale limbii, în primul rând cele din lexicul comun al acesteia. În diferite lucrări de semantică modernă polisemia a fost considerată un factor de ambiguitate. Unii lingvişti susţin că polisemia ne permite să exploatăm raţional potenţialul de cuvinte ataşându-le mai multe sensuri distincte. Însă, preţul acestei raţiona-lizări este riscul ambiguităţii, al confuziilor patologice care necesită intervenţii „terapeutice”. Tocmai de aceea se impu-ne principiul dezambiguizării semantice şi contextuale, căruia îi sunt supuse toate cuvintele care au mai multe sensuri. Principiul în cauză porneşte de la necesitatea practică de a diferenţia sensurile cuvintelor polisemantice, mai ales dacă acestea sunt numeroase. Diferenţele se stabilesc, de cele mai multe ori, semantic – prin desemnarea componenţilor de sens sau a semelor. Caracterul distinctiv al semelor se verifică contextual, adică prin relevarea combinaţiilor specifice de sensuri. Ca unul dintre principiile fundamentale de analiză semantică modernă, dezambiguizarea presupune faptul că într-o clasă lexicală paradigmatică un cuvânt intră numai cu unul dintre sensurile sale. Cuvinte-cheie: polisemie, dezambiguizare, semantică, context, monosemie, sem.