LEXIE* ȘI LEXICOGRAFIE** ALE DISCURSULUI DIPLOMATIC

Ion MANOLI Universitatea Liberă Internațională din Moldova

Rezumat

În prezentul articol termenul lexie este utilizat în prima sa semnificație directă: unitate minimal-funcțională și semni-ficativă actualizată într-un discurs (juridic, diplomatic, acaemic etc). Cunoaștem așa-zisă lexie simplă: diplomat, diploma-tic, diplomație, a diplomatiza, diplo (formă abreviată prin apocopă) și lexia complexă, telescopică, care conține 2-3 părți structurale: diplomația-panda (în fr. panda-diplomatie), diplomația neutră (în fr. diplomatie blance), diplomația macro-no-merkeliană (în fr. diplomatie macrono-merkelienne). Lexia de natură complexă în discursul diplomatic formează o unitate minimală, stereotipă, iar numărul acestora în ultimul timp devine tot mai mare: corespondență diplomatică, valiză diplomatică, incidente diplomatice, misiune/misiuni diplomatică/diplomatice. În lingvistică contemporană Bernard Pottier a susținut și a valorificat această distincție mai ales atunci când vorbim de clasificarea și natura părților de vorbire, propu-nând ca în locul unității le mot să se folosească termenul la lexie. Conform acestei teorii, comportamentul sintactic al structurilor de tipul faire la diplomatie des coulisses, mener une panda-diplomatie, passer un test diplomatique ne permite să clasăm aceste lexii în categoriile gramaticale respective: substantive, verbe, nume compuse etc. A doua noțiune de bază din acest articol este lexicografia diplomației contemporane. Cuvinte-cheie: lexie, discurs diplomatic, lexicografia domeniului diplomatic, conotație diplomatică, frazeologia diplomatică.