RECEPTAREA CRITICĂ A ROMANELOR LUI AURELIU BUSUIOC
Emilia GRIGORAŞ Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Autor a nu mai puţin de unsprezece romane apărute atât în perioada totalitară, cât şi în cea posttotalitară (postsovietică), pe durata a peste patru decenii şi jumătate (din 1966 până în 2012), Aureliu Busuioc este considerat, pe bună dreptate, drept creatorul romanului modern în Basarabia. Iar tema prezentului eseu este tocmai aceea de a evidenţia modul în care a fost receptată creaţia romanescă a lui Aureliu Busuioc de către criticii şi istoricii literari din cele două state româneşti – Republica Moldova şi România. După cum se va putea observa – sperăm – din excerptele reproduse în cele ce urmează, romanele lui Aureliu Busuioc au suscitat, din partea criticilor şi istoricilor literari o serie de gânduri, meditaţii, puncte de vedere uneori contradictorii, dar întotdeauna profunde, pline de miez... Cuvinte-cheie: roman, excerpte, critică şi istorie literară, realism socialist, fondator, modern, totalitar, exegeză.