ACVATIC ȘI ASTRALITATE ÎN POEZIA LUI MIHAI EMINESCU. FUZIUNEA ELEMENTELOR
Galina ANIȚOI, Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
În articol este abordată tema acvaticului în poezia lui Mihai Eminescu, care se impune printr-o multitudine de
semnificații. Sunt analizate diverse ipostaze ale apei: izvor, lac, râu, ocean, mare. Izvorul, element primordial al apelor, simbolizează începutul, permanența, timpul în perpetuă devenire. Imaginea lacului apare în poeziile cu tematică
erotică. Râul care, de cele mai multe ori, are nume concrete – Nilul, Sena, Dunărea, Nistru, Tisa – semnifică suprapunerea timpului istoric cu cel natural. Oceanul este expresia tumultului sufletesc al omului, dar și a încremenirii,
singurătății reci și a dezolării. Metafora mării este dominantă în lirica poetului român. Aceasta cumulează cele mai
multe semnificații. Un aspect important în opera poetică a lui Eminescu îl constituie și răsfrângerile acvaticului, care
sugerează misterioasa unitate a apelor și corpurilor cerești. Astrele reprezintă ideea de plenitudine, de infinit, iar undele apei sunt expresia consumării existenței umane.
Cuvinte-cheie: Eminescu, acvatic, astralitate, izvor, lac, râu, ocean, mare, poezie.
